, ,

Microindustrializare 2016

CINE POATE SĂ OBŢINĂ ACEŞTI BANI?

Firmele solicitante trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, cele mai importante fiind:

– Sunt SRL sau SRL-D și se încadrează în categoria IMM.

– Au vechime minimă de 2 exerciții financiare la data deschiderii înscrierilor

– Accesează programul pe unul din Codurile CAEN eligibile.

– Nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale.

– Nu au depăsit plafonul de mnimis de 200.000 euro pe durata a 3 exerciții financiare.

 

CÂŢI BANI SE POT PRIMI?

250.000 de lei este suma primită maximum în cadrul programului. Aceasta reprezintă o contribuţie de maximum 90% din valoarea proiectului.

10% trebuie suportaţi din surse proprii de către întreprinzător.

 

CUM SE POT CHELTUI ACEŞTI BANI?

– Echipamente tehnologice
– Aparate şi instalaţii de măsură
– Mijloace de transport (autoutilitare din categorie N1, N2, N3) în strictă legătură cu activitatea pe care s-a accesat programul
– Licenţe, brevete, francize, software
– Achiziţionarea de echipamente IT (inclusiv licenţe necesare desfăşurării activităii şi sisteme audio-video)
– Mobilier, aparatură birotică, sistem de protecţie a valorilor umane şi materiale
– Realizarea unui site de prezentare (inclusiv costul domeniului şi achiziţionarea softului pentru comerţul online), în limita maximă a 10.000 lei.
– Instalaţii specifice în scopul obţinerii unei economii de energie
– Promovarea online a activităţilor, elaborarea şi producţie de materiale de promovare (nu mai mult de 15% din totalul cheltuielilor)
– Consultanţă pentru intocmirea documentaţiei (4% din valoarea eligibilă la decont a proiectului)

ATENȚIE! Banii se cheltuiesc într-o singură tranșă, în maximum 45 de zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanțare.

Beneficiarul trebuie să facă toate cheltuielile integral din banii proprii, urmând ca apoi să i se certifice plata de 90% din valoarea lor fără TVA. De asemenea trebuie să facă dovada la momentul semnării contractului de finanțare că are în posesie cei minim 10%, contribuție proprie.

GRILĂ EVALUARE PLAN AFACERI

Programul naţional multianual de microindustrializare

Punctaj

Resurse umane, activitate curentă

20

Societatea are cel puţin 2 angajaţi la momentul deschiderii aplicaţiei electronice

10

Societatea are cel puţin 1 angajat la momentul deschiderii aplicaţiei electronice

5

Societatea NU are angajaţi la momentul deschiderii aplicaţiei electronice

0

Societatea/Asociatul/Actionarul NU a mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă in cadrul programelor nationale pentru sprijinirea IMM-urilor în ultimii 3 ani

10

Societatea/Asociatul/Actionarul A mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă in cadrul programelor nationale pentru sprijinirea IMM-urilor în ultimii 3 ani

0

Număr de locuri de muncă create la momentul decontului

30

locuri de muncă create ≥ 4

20

locuri de muncă create ≥ 3

15

locuri de muncă create ≥ 2

10

Punctaj suplimentar pentru minim 1 loc de muncă din cele noi create în 2016  pentru 1 absolvent începând cu anul 2014/ şomer

5

Punctaj suplimentar pentru minim 2 locuri de muncă din cele noi create în 2016   pentru 2 absolvenţi începând cu anul 2014/ şomeri

10

Valoarea aportului propriu

20

Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 25% din valoarea eligibilă a proiectului

20

Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 20% din valoarea eligibilă a proiectului

15

Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 15% din valoarea eligibilă a proiectului

10

Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 din HG 2139/2004

15

Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) din HG 2139/2004 reprezinta mai mult de 60% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri

15

Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) din HG 2139/2004 reprezinta mai mult de 40% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri

10

Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) din HG 2139/2004 reprezinta mai puţin de 40% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri

0

Profit din exploatare la 31.12.2015

10

Societatea A obţinut profit din exploatare la 31.12.2015

10

Societatea NU a obţinut profit din exploatare la 31.12.2015

0

Asociatul/Actionarul nu a mai avut/nu are calitatea de asociat/actionar in alta societate înfiinţată în baza Legii 31/1990 cu completările şi modificările ulterioare

5

Asociatul/Actionarul NU a mai avut / NU are calitatea de asociat/actionar in alta societate înfiinţată în baza Legii 31/1990 cu completările şi modificările ulterioare sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri cu modificările şi completările ulterioare

5

Asociatul/Actionarul A mai avut/ ARE calitatea de asociat/actionar in alta societate înfiinţată în baza Legii 31/1990 cu completările şi modificările ulterioare sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri cu modificările şi completările ulterioare

0

TOTAL

100

 

La punctaje egale va prevala:

– numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create conform planului de afaceri;
– numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create din rândul absolvenţilor începând cu anul 2014/şomerilor;
– valoarea procentului aferent aportului propriu;
– valoarea profitului din exploatare la 31.12.2015;
– ponderea investiţiei în mijloace fixe prevăzute la pct.2.1 şi 2.2 (inclusiv echipamente IT-tehnică de calcul) din HG 2139/2004;
– asociatul/acţionarul/ nu a mai avut/nu are calitatea de asociat/acţionar în altă societate înfiinţată în baza Legii 31/1990 cu completările şi modificările ulterioare, sau în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri cu modificările şi completările ulterioare;
– societatea/asociaţii/acţionarii nu a/au mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul programelor naţionale pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării IMM în ultimii 3 ani;
– data şi ora înscrierii în program

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.