, , , , , , , , , , , ,

POR 2014-2020: 2.1A – MICROINTREPRINDERI

DOAR PENTRU INVESTITII IN REGIUNILE DE DEZVOLTARE:

CENTRU : județeAlbaBrașovCovasnaHarghitaMureș și Sibiu

NORD-EST: județeBacăuBotoșaniIașiNeamțSuceava și Vaslui.

SUD-EST: județeBrăilaBuzăuConstanțaGalațiTulcea și Vrancea.

SUD-VEST OLTENIA: județeDoljGorjMehedințiOlt și Vâlcea.

VEST: județeAradCaraș-SeverinHunedoara și Timiș.

 

CINE POATE DEPUNE PROIECTE?

  • Societățile comerciale sau cooperative care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.

CARE SUNT CONDIȚIILE DE ELIGIBILITATE?

  • Solicitantul este societate comercială sau societate cooperativă  care se încadrează în categoria microîntreprinderilor
  • Domeniul de activitate în care se realizează investiţia să se încadreze in lista domeniilor eligibile.
  • Solicitantul a desfăşurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puţin unui an fiscal integral și a înregistrat profit din exploatare(>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare
  • Solicitantul a înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin 1, în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare sau solicitantul are cel puțin un angajat cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, la data depunerii cererii de finanțare.
  • Solicitantul și reprezentantul său legal nu se încadrează în situațiile de excludere prezentante în Declarația de eligibilitate
  • Locul de implementare a proiectului este situat în mediul urban, în regiunea de dezvoltare în care a fost depusă cererea de finanțare
  • Solicitantul detine drepturi asupra imobilului(dreptul de proprietate privată, dreptul de concesiune sau dreptul de superficie)
  • Investiția nu a mai beneficiat de finanţare publică în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanţare, pentru acelaşi tip de activităţi (construcţie/ extindere/ modernizare) realizate asupra aceluiași imobil (teren, clădiri), aceleiaşi infrastructuri / aceluiaşi segment de infrastructură şi nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare.
  • (pentru proiecte care implică execuţia de lucrări de construcţii) Proiectul propus prin prezenta cerere de finanţare nu a mai beneficiat de finanţare publică în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanţare, pentru acelaşi tip de activităţi (construcţie/ extindere/ modernizare) realizate asupra aceleiaşi infrastructuri/ aceluiaşi segment de infrastructură şi nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare

CÂȚI BANI SE POT PRIMI?

  • Valoarea eligibilă a proiectului trebuie să fie cuprinsă între 25.000 și 200.000 euro90% din valoarea eligibilă a investiției.

CUM SE POT CHELTUI ACEȘTI BANI?

  • Cheltuieli pentru amenajarea terenului
  • Lucrări de construire/ extindere/ modernizare a spaţiilor de producţie/ prestare de servicii ale microîntreprinderilor, inclusiv a utilităţilor generale aferente (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI);
  • Achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, respectiv care se regăsesc în Subgrupa 2.1. „Echipamente tehnologice (masini, utilaje și instalatii de lucru)”, Subgrupa 2.2. „Aparate și instalatii de masurare, control și reglare”, Clasa 2.3.6. ”Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat”, sau Grupa 3 „Mobilier, aparatura birotica, sisteme de protectie a valorilor umane și materiale și alte active corporale” din Hotărârea Guvernului nr. 2139/ 2004.
  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, în limita a 15% din valoarea eligibilă a proiectului
  • Investiții în active necorporale: brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare
  • Investiții în realizarea de instrumente de comercializare on-line a serviciilor/ produselor proprii ale solicitantului.
  • Servicii de consultanță/ asistență
  • Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică (Studii de teren, obținere avize, acorduri, autorizații, proiectare și inginerie, consultanță, asistență tehnică)
  • Cheltuieli pentru investiţia de bază (Construcţii şi instalaţii, dotări cu utilaje și echipamente, active necorporale)
  • Alte cheltuieli (organizare de șantier, comisioane, cote și taxe, cheltuieli diverse și neprevăzute)
  • Cheltuieli cu activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului – sunt eligibile în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, în limita a 5000 lei fără TVA
  • Cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern – sunt eligibile in limita a 5000 lei trimestrial (aferente activitatilor ce pot fi auditate in trimestrul respectiv).
  • Taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă aferentă cheltuielilor eligibile este eligibilă.

Lista domeniilor eligibile aici

 

Criteriu/ Subcriteriu Punctaj
1. Contribuţia proiectului la realizarea obiectivului priorității de investiție 20
1.1. Domeniul de activitate (clasa CAEN) în care se realizează investiția (în conformitate cu Anexa 2 ”Lista domeniilor de activitate eligibile” la ghid) 16
a. Este cuprins într-una din diviziunile 13, 14, 15, 16, 26, 29, 31 16
b. Este cuprins într-una din diviziunile 17, 20, 22, 23, 24, 25, 27, 28, 30, 32, 33, 58, 59, 63, 71, 73, 74, 91 12
c. Este cuprins într-una din diviziunile 41, 42, 43 7
d. Este cuprins într-una din diviziunile 36-95 (cu excepţia celor de la punctele a., b., și c.) sau clasa 8690 5
1.2. Caracterul inovativ al investiției propuse 4
a. Prin inovație/ diversificare de produs/serviciu și proces 4
b. Prin inovație/ diversificare de produs/serviciu 3
c. Prin inovație/ diversificare de proces 1
2. Calitatea, maturitatea și sustenabilitatea proiectului. Capacitatea financiară și operațională a solicitantului 65
2.1. Rata solvabilității generale (Active totale/Datorii totale) a microîntreprinderii 5
a. >=1 5
b. <1 0
2.2. Rata rentabilității financiare (ROE) a microîntreprinderii 5
a. >=1 5
b. <1 0
2.3. Contribuția solicitantului la valoarea cheltuielilor eligibile 10
a. Pentru fiecare punct procentual (rotunjit la un număr întreg), peste limita minimă obligatorie de 10%, se acordă câte 1 punct, în limita a 10 puncte. Ex: Pentru o contribuție de 13,40% se vor acorda 3 puncte (3 puncte procentuale întregi x 1 pct) max 10
b. 10% 0
2.4. Investiția prevede creșterea numărului mediu de salariați ca urmare a realizării investiției și menținerea acestei creșteri pe întreaga perioadă de monitorizare a proiectului (3 ani după efectuarea plății finale în cadrul proiectului) cu: 10
a. >=5 10
b. >=3 și <5 7
c. >=1 și <3 3
2.5. Raportul dintre cuantumul finanțării nerambursabile solicitate și cifra de afaceri înregistrată în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare 15
a. <=2,00 15
b. >2,00 și <=2,50 10
c. >2,50 și <=3,00 5
d. >3,00 1
2.6. Calitatea planului de afaceri 10
a. Costurile investiției sunt suficient fundamentate, spre exemplu prin oferte de preț/ cataloage/ website-uri, orice alte surse verificabile (cel puțin 3 surse) max. 4
b. Proiecțiile veniturilor și cheltuielilor de operare sunt realiste, suficient justificate, fundamentate pe date corecte, surse verificabile. Analiza pieței demonstrează existenţa cererii pentru produsele/ serviciile oferite și fundamentează previziunile de creștere a activității max. 4
c. Strategia de marketing este realizabilă (identifică instrumente adecvate şi eficiente) în condiţiile resurselor disponibile. max. 1
d. Planul de afaceri este elaborat cu respectarea cerintelor minime, expres mentionate. max. 1
2.7. Rata internă de rentabilitate a investiției (RIRF/C) 5
a. <=5% 5
b. >5% 0
2.8. Fluxul de numerar net cumulat al microîntreprinderii, în condițiile unei estimări detaliate, fundamentate, realiste a cheltuielilor şi veniturilor 5
a. este pozitiv pe toată durata de analiză a investiţiei 5
b. prezintă valori negative oricând pe durata de analiză a investiţiei 0
3. Respectarea principiilor privind dezvoltarea durabilă, egalitatea de şanse, de gen și nediscriminarea.
(Nu vor fi punctate măsurile de conformare cu obligațiile legale ale solicitantului în aceste domenii)
10
3.1. Investiția include măsuri de îmbunătățire a calității mediului înconjurător și de creștere a eficienței energetice: 6
a. Utilizarea surselor regenerabile de energie max. 2
b. Retehnologizarea și înlocuirea echipamentelor cu unele mai eficiente energetic (inclusiv eficientizarea iluminatului în spațiile de producţie). Optimizarea funcţionării instalaţiilor şi a fluxurilor tehnologice max. 2
c. Minimizarea la sursă a deșeurilor generate. Colectarea selectivă și creșterea gradului de recuperare și reciclare a deșeurilor max. 2
3.2. Investiția include măsuri de asigurare a egalității de șanse și tratament: 4
a. Adaptarea infrastructurii, inclusiv a echipamentelor și utilajelor pentru accesul și operarea de către persoane cu dizabilităţi max. 2
b. Angajarea de persoane din categorii defavorizate max. 2
4. Complementaritatea cu alte investiții realizate din alte axe prioritare ale POR, precum și alte surse de finanțare 2
4.1. Proiectul este complementar altui proiect/ altor proiecte realizate de către solicitant din alte surse de finanțare 2
a. Solicitantul a mai realizat investiții din surse proprii (rezultate din exploatarea capitalului propriu sau din autofinantare) în active corporale/necorporale – mijloace fixe. Valoarea minimă cumulată a investițiilor a fost de 15.000 Euro în ultimii 3 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare. 1
b. Solicitantul a mai beneficiat de finanțări din fonduri publice în ultimii 3 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare. Valoarea minimă a investiției a fost de 15.000 Euro 1
5. Concentrarea strategică a investițiilor 3
a. Proiectul se implementează într-o stațiune turistică, conform HG 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, care este și stațiune balneară, climatică sau balneoclimatică, conform OG 109/2000 privind statiunile balneare, climatice si balneoclimatice 2
b. Proiectul se implementează într-o stațiune turistică, conform HG 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice 1
c. Proiectul se implementează într-un municipiu reședință de județ, exceptând Municipiul București și Municipiul Tulcea 1
Total 100
, , , , , , ,

Programul SRL-D 2016

 

CINE POATE SĂ OBȚINĂ FINANȚARE?

Persoanele juridice cu forma de organizare SRL-D (Societate cu răspundere limitată – Debutant), care nu au mai beneficiat în trecut de acest program.

CARE SUNT CONDIȚIILE DE ELIGIBILITATE?

  • Microîntreprinderea este înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 întreprinzători debutanţi asociaţi;
  • Are în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activitate CAEN
  • Nu are datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale
  • Nu este în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
  • Nu a mai beneficiat în trecut de acest Program
  • Nu a depăşit plafonul de minimis de 200.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.

CÂȚI BANI SE POT PRIMI?

Maxim 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 45.245 lei/beneficiar.
Minim 50% din valoarea cheltuielilor eligibile precum și TVA-ul trebuie să reprezinte contribuția proprie a beneficiarului (sau credit bancar).

Atenție!

Modalitatea de acordare a banilor este următoarea: În termen de 60 de zile lucrătoare de la semnarea acordului de finanțare, beneficiarii trebuie să efectueze cheltuielile integral din banii proprii, iar apoi să solicite decontarea celor 50% fară TVA.


CUM SE POT CHELTUI ACEȘTI BANI?

Minimum 40% trebuie investiţi în:

  • active corporale: terenuri, construcţii, mobilier, echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de lucru, mijloace de transport marfa (doar în directă legătură cu activităţile codului CAEN cu care se accesează programul)
  • active necorporale: brevete, licenţe, francize, realizare site (maxim 10.000 lei).

Maximum 60% cheltuieli operaţionale:

  • materii prime, mărfuri, materiale consumabile, salarii (inclusiv asigurari sociale), chirii, utilităţi, publicitate, consultanţă realizare plan de afacere (singura cheltuială eligibilă ce poate fi efectuată înaintea obţinerii finanţării).

ATENȚIE!

Toate activele achiziționate trebuie să fie noi. Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziţionate în sistem de leasing şi pentru activele second-hand.

Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate, nu sunt eligibile.

 

NU se pot cheltui acești bani pentru:

  • Intermedieri financiare şi asigurări
  • Tranzacţii imobiliare
  • Activități de jocuri de noroc și pariuri
  • Producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope
  • Producţie sau comercializare de produse energetice, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecție, precum şi:
  1. activităţi de pescuit şi acvacultură;
  2. activităţi legate de producţia primară a produselor agricole, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 104/2000;
  3. activităţi de prelucrare şi comercializare a produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene;
  4. activităţi legate de export, şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de infiintarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
  5. ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naţionale faţă de produsele importate;
  6. ajutoarele destinate agenţilor economici care activează în sectorul carbonifer;
  7. ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terților sau contra cost.

 

CRITERII DE EVALUARE A PLANULUI DE AFACERI

Nr. crt. Criterii  
Domeniul de activitate al “S.R.L. – D.”

A

1

Programare IT,  Producţie

30

2

Turism

20

3

Servicii

15

4

Comert şi alte activităţi

10

Planul de afaceri conduce la crearea de noi locuri de muncă permanente în cadrul microîntreprinderii “S.R.L. – D.”

B

5

Numărul de locuri de muncă permanente (cu normă întreagă) nou create este mai mare sau egal cu 4

20

6

Numărul de locuri de muncă permanente (cu normă întreagă) nou create este mai mare sau egal cu 3

15

7

Numărul de locuri de muncă permanente (cu normă întreagă) nou create este mai mare sau egal cu 2

10

Ponderea investiţiilor în cheltuielile aferente Planului de afaceri

C

8

Ponderea investiţiilor peste 60%

20

9

Ponderea investiţiilor peste 40%

15

Tipul cheltuielilor aferente  Planului de afaceri

D

10

Echipamente tehnologice ȋn pondere de peste 60% din valoarea planului de afaceri

10

11

Echipamente tehnologice ȋn pondere  de peste 40% din valoarea planului de afaceri

5

Asociatul /administratorul a urmat un curs de antreprenoriat

E

12

Asociatul /administratorul a urmat/urmează un curs de antreprenoriat

10

13

Asociatul /administratorul nu a urmat/nu urmează un curs de antreprenoriat

5

Asociatul/administratorul SRL-D este somer  sau absolvent din anul precedent la data inscrierii la Registrul Comertului

F

14

Asociatul/administratorul SRL-D a avut calitatea de şomer sau absolvent în anul precedent şi/sau anul curent înregistrării SRLD la Registrul Comerţului

10

15

Asociatul/administratorul SRL-D NU a avut calitatea de şomer sau absolvent în anul precedent şi/sau anul curent înregistrării SRLD la Registrul Comerţului

5

Total puncte obţinute  

Punctajul minim care se poate obţine este de 50 puncte.
Punctajul minim pentru accesarea programului este de 60 puncte.
La punctaje egale va prevala:
– numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul Programului,
– achizitia de echipamente tehnologice,
– activitatea pe care accesează programul,
– curs de antreprenoriat,
– asociatul/administratorul SRL-D este şomer sau absolvent din anul precedent la data înscrierii la Registrul Comerțului
– data și ora înscrierii în program.

 

Lista  completă a codurilor CAEN neeligibile o găsiți aici . Obiectele de activitate care nu se regasesc în această listă, sunt eligibile. 

 

, , ,

PNDR 2014-2020: 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități non-agricole în zone rurale

CINE POATE SĂ OBȚINĂ FINANȚARE?

  • Fermieri sau membrii unei gospodării agricole care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi non-agricole pentru prima dată în spaţiul rural (minim PFA)
  • Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici din spaţiul rural, care îşi propun activităţi non-agricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin;
  • Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii cererii de finanțare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii cererii de finanțare (start-ups)

ATENȚIE! Micro-întreprinderile şi întreprinderile mici, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate (start-ups) trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural (atât sediul social, cât şi punctul/punctele de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural). Numai punctele de lucru aferente activităților agricole pot fi amplasate și în mediul urban.

ATENȚIE! Este eligibil pentru finanțare solicitantul care propune realizarea de activități aferente unui cod CAEN DOAR DACĂ până la momentul depunerii Cererii de Finanțare nu a desfășurat activitatea aferentă codului CAEN  propus prin proiect.

ATENȚIE! Nu sunt eligibili solicitanţii care deţin părţi sociale în alte societăţi care îşi desfăşoară activitatea în baza aceluiaşi cod CAEN (principal/secundar autorizat la ONRC) ca și cel propus prin Planul de afaceri.

ATENȚIE! În cadrul SM 6.2, solicitantul trebuie să aibă capital 100% privat.

 

CARE SUNT CONDIȚIILE DE ELIGIBILITATE?

  • Să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
  • Sediul social și punctul/punctele de lucru trebuie să fie situate în spațiul rural iar activitatea propusa prin proiect va fi desfășurată în spațiul rural. (Prin excepție sunt eligibile entităţile care desfăşoară activităţi agricole în mediu urban și inițiază o activitate neagricolă în spațiul rural,  punctul/punctele de lucru aferente activităţii agricole putând fi menținute în mediul urban.)
  • Să prezinte un Plan de Afaceri pentru desfășurarea activităţilor non-agricole
  • Obiectivul trebuie sa se incadreze in cel putin unul dintre tipurile de activitati sprijinite prin această sub-măsură.
  • Implementarea planului de afaceri începe în termen de cel mult 9 luni de la data deciziei de acordare a finanțării
  • Solicitantul demonstrează, înaintea celei de-a doua tranșe de plată, desfășurarea de activități comerciale prin producție comercializată sau activități prestate, în procent de minim 30% din valoarea primei tranșe de plată.
  • Exploataţia să fie înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/ sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA
  • Solicitantul să nu depășească plafonul de ajutor de minimis de 200.000 euro/beneficiar/3 ani fiscali

ATENȚIE! Pentru proiectele care presupun realizarea de lucrări de construcție sau achizitia de utilaje/echipamente cu montaj, se va prezenta: dreptul de proprietate privată, dreptul de concesiune, dreptul de superficie;

Pentru proiectele care propun doar dotare, achiziție de mașini și/sau utilaje fără montaj sau al caror montaj nu necesită lucrări de construcții si/sau lucrări de interventii asupra instalatiilor existente se vor prezenta înscrisuri valabile pentru o perioadă cel puţin egală cu perioada de derulare a proiectului: dreptul de proprietate privată, dreptul de concesiune, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de folosinţă cu titlu gratuit, împrumutul de folosință (comodat), dreptul de închiriere/locațiune.

Atenție!!! NU sunt eligibile activităţile complementare activităţilor desfăşurate de solicitant.

CÂȚI BANI SE POT PRIMI?

  • 70,000 Euro/proiect – Activități productive, servicii medicale, sanitar—veterinare, servicii agroturistice.
  • 50,000 Euro/proiect – Alte activități

Și se vor acorda în două tranșe astfel:

  • 70% la semnarea deciziei de finanțare;
  • 30% se va acorda cu condiția implementării corecte a planului de afaceri, fără a depăși cinci ani de la încheierea contractului de finanțare

CUM SE POT CHELTUI ACEȘTI BANI?

Acești bani se pot cheltui pentru toate activitățile prevăzute pentru îndeplinirea obiectivelor din Planul de afaceri. Toate cheltuielile propuse în Planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru şi capitalizarea întreprinderii și activitățile relevante pentru implementarea corectă a Planului de afaceri aprobat, pot fi eligibile, indiferent de natura acestora.

IMPORTANT! Achiziţionarea de terenuri construite și neconstruite este permisă (maximum 10% din valoarea sprijinului acordat) cu condiția ca terenul achizitionat să fie utilizat pentru desfășurarea activităților propuse prin proiect.

NU sunt eligibile următoarele operațiuni:

  • Prestarea de servicii agricole, achiziționarea de utilaje și echipamente agricole;
  • Procesarea și comercializarea produselor prevazute în Anexa I din Tratat;
  • Cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri și echipamente ”second hand”;
  • Cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare a proiectului cu excepţia costurilor generale definite la art 45, alin 2 litera c) a R (UE) nr. 1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanțare;
  • Cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal şi pentru transport persoane;
  • Cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile;
  • Cheltuieli în conformitate cu art. 69, alin (3) din R (UE) nr. 1303/2013 și anume:
  1. dobânzi debitoare;
  2. taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA‐ul sau a prevederilor specifice pentru instrumente financiare;
  3. în cazul contractelor de leasing, celelalte costuri legate de contractele de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanțare a dobânzilor, cheltuielile generale și cheltuielile de asigurare.
  4. Cheltuieli care fac obiectul finanțării altor programe europene/naționale, conform Cap. 14 și 15‐ PNDR.
  • Cheltuieli specifice de înființare și funcționare a întreprinderilor (obținerea avizelor de funcționare, taxe de autorizare, salarii angajați, costuri administrative, etc)

Tipurile de operațiuni și cheltuieli eligibile vor fi în conformitate cu lista codurilor CAEN eligibile pentru finanțare în cadrul acestei sub-măsuri.

 

 CRITERII DE SELECȚIE

Nr. crt. Principii şi criterii de selecție Punctaj
1. Principiul diversificării activității agricole a fermierilor/membrilor gospodăriei agricole către activități neagricole 15p
1.1. Proiecte care sunt inițiate de o întreprindere existentă, care a desfășurat în principal activitate în domeniul agricol și intenționează să-și diversifice activitatea în sectorul non-agricol. Activitatea agricolă trebuie să fie realizată pe perioada a cel puțin 12 luni de la data înființării și până la data depunerii cererii de finanțare. 15p
1.2. Proiecte care sunt inițiate de un fermier/membru al gospodariei agricole care a activat în agricultură minimum 12 luni până la data depunerii cererii de finanțare (fapt verificat în baza de date APIA/Registrul ANSVSA/Registrul Agricol). 10p
2. Principiul prioritizării sectoarelor cu potențial de creștere (textile și pielărie, Industrii creative și culturale – inclusiv meșteșuguri, activităţi de servicii în tehnologia informației, agroturism, servicii pentru populația din spațiul rural) 40 p
2.1. Proiecte ce vizează activități de producție din sectoarele cu potențial de creștere.

Proiectul vizează activități conform codului CAEN aferent activității de producție scorate.

40 p
2.2. Proiecte ce vizează servicii din sectoarele cu potențial de creștere.

Proiectul vizează prestarea de servicii conform codului CAEN aferent serviciului scorat.

35 p
3. Principiul stimulării activităților turistice în sensul prioritizării activităților agroturistice desfășurate în zonele cu potențial turistic ridicat/ destinații ecoturistice/ zonele cu arii naturale protejate. Max. 20 p
3.1. Proiecte ce vizează investiţii în agroturism (pensiuni agroturistice și/sau servicii de agrement) în zonele cu potențial turistic ridicat;

Vor fi punctate  proiectele care se dezvoltă în zone cu potenţial turistic ridicat, dar insuficient dezvoltate din punct de vedere turistic, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 142 din 28 octombrie 2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII – a – zone cu resurse turistice, cu modificările și completările ulterioare, precum și a metodologiei de acordare a punctajului total aferent potențialului de dezvoltare turistică (evaluare finală).

Punctajul acordat acestui criteriu se calculează în funcție de amplasamentul investiţiei (comuna), în localități cu concentrare foarte mare de resurse și în localități cu concentrare mare de resurse.

–    în cazul UAT-urilor cu concentrare mare de resurse turistice (cmrt) punctajul va fi de max. 5 puncte.

Pentru fiecare UAT se va calcula punctajul aferent aplicându-se următoarea formulă de calcul:

Cmrt*5/ Punctaj max. cmrt = punctaj final (cu două zecimale).

Notă: Punctajul maxim al cmrt conform Listei comunelor cu potențial turistic este de 45 de puncte.

 

– în cazul UAT-urilor cu concentrare foarte mare de resurse turistice (cfmrt) punctajul va fi de max. 10 puncte.

Pentru fiecare UAT se va calcula punctajul aferent aplicându-se următoarea formulă de calcul:

Cfmrt*10/Punctaj max. cfmrt = punctaj final (cu două zecimale).

Notă: Punctajul maxim al cfmrt conform Listei comunelor cu potențial turistic este de 56,40 de puncte.

 

Lista comunelor cu potențial turistic este întocmită în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secţiunea a VIII a- zone cu resurse turistice, cu modificările și completările ulterioare, precum și a metodologiei de acordare a punctajului total aferent potențialului de dezvoltare turistică (evaluare finala) http://www.mdrt.ro/studii-de-fundamentare-privind-patn-sectiunea-a-vi-a-zone-cu-resurse-turistice

Max. 10 p

 

3.2. Proiecte care includ activități turistice de agrement ce vor fi desfășurate în zonele cu destinații ecoturistice. 5 p
3.3. Proiecte care includ activități turistice de agrement ce vor fi desfășurate în zone cu arii naturale protejate. 5 p
4. Principiul stimulării unui nivel ridicat de calitate al planului de afaceri, care va fi stabilit în funcție de producția comercializată sau activitățile prestate, în procent de peste 30% din valoarea primei tranșe de plată. Max 25 p
4.1. Proiecte care prevăd în planul de afaceri producție comercializată sau activități prestate într-un procent de peste 40% din valoarea primei tranșe de plată.  Verificarea se realizează în baza prognozelor din Planul de afaceri. 25 p
4.2 Proiecte care prevăd în planul de afaceri producție comercializată sau activități prestate într-un procent de peste 35% din valoarea primei tranșe de plată.  Verificarea se realizează în baza prognozelor din Planul de afaceri 10 p
TOTAL 100 p

Pentru această sub-măsură pragul minim este de 15 puncte şi reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate intra la finanţare.

, , ,

PNDR 2014-2020: Submăsura 6.4 ,,Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități non‐agricole”

CINE POATE SĂ OBȚINĂ FINANȚARE?

  • Microîntreprinderi şi întreprinderi neagricole mici existente şi nou‐înfiinţate (start‐ups) din spaţiul rural;
  • Fermierii sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim pe PFA) care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro‐întreprinderi şi întreprinderi mici, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate. 

ATENTIE! Microîntreprinderile şi intreprinderile mici, atât cele existente, cât şi cele nou înfiinţate (startups) trebuie să fie înregistrate şi săşi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural (atât sediul social, cât şi punctul de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural);

ATENȚIE! În cadrul SM 6.4, solicitantul trebuie să aibă capital 100% privat.

CÂȚI BANI SE POT PRIMI?

  • maximum 200.000 euro/beneficiar pe 3 ani fiscali (100.000 euro în cazul transporturilor):
  • Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 70%, dar se poate majora până la 90% în următoarele cazuri:
    • pentru solicitanţii care desfăşoară activităţi de producţie, servicii medicale, sanitar‐veterinare şi agro‐turism;
    • pentru fermierii care isi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unor activităţi neagricole.

CARE SUNT CONDIȚIILE DE ELIGIBILITATE?

  • să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
  • investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de sprijin prevăzute prin această submăsură;
  • să iși desfășoare activitatea aferentă investiției finanțate în spațiul rural;
  • să demonstreze capacitatea de a asigura co‐finanțarea investiției;
  • viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată pe baza prezentării unei documentații tehnico‐economice;
  • întreprinderea nu trebuie să fie în dificultate în conformitate cu Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor în dificultate.
  • Investiția va fi precedată de o evaluare a impactului preconizat asupra mediului și dacă aceasta poate avea efecte negative asupra mediului.

ATENȚIE! Pentru proiectele care presupun realizarea de lucrări de construcție sau achiziția de utilaje/echipamente cu montaj, se va prezenta înscrisul care să certifice, după caz: dreptul de proprietate privată, dreptul de concesiune, dreptul de superficie.

Pentru proiectele care propun doar dotare, achiziție de masini și/sau utilaje fără montaj sau al caror montaj nu necesită lucrări de construcții și/sau lucrări de intervenții asupra instalațiilor existente (electricitate, apa, canalizare, gaze, ventilație, etc.), se vor prezenta înscrisuri valabile pentru o perioadă de cel putin 10 ani începând cu anul depunerii cererii de finanţare care să certifice, după caz: dreptul de proprietate privată, dreptul de concesiune, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de folosinţă cu titlu gratuit, împrumutul de folosință (comodat), dreptul de închiriere/locațiune.

 

CUM SE POT CHELTUI ACEȘTI BANI?

  • Investiții pentru producerea și comercializarea produselor non-agricole:
    • fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton;
    • fabricarea produselor chimice, farmaceutice;
    • activități de prelucrare a produselor lemnoase;
    • Industrie metalurgică, fabricare de construcții metalice, mașini, utilaje și echipamente;
    • fabricare produse electrice, electronice;
  • Investiții pentru activități meșteșugărești (activități de artizanat și alte activități tradiționale non‐agricole – olărit, brodat, prelucrare manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii, etc);
  • Investiții legate de furnizarea de servicii:
    • servicii medicale, sociale, sanitar‐veterinare;
    • servicii de reparații mașini, unelte, obiecte casnice;
    • servicii de consultanță, contabilitate, audit;
    • activități de servicii în tehnologia informației și servicii informatice ;
    • servicii tehnice, administrative, etc.
  • Investiții pentru infrastructură în unitățile de primire turistică tip agro‐turistice, proiecte de activități de agrement.
  • Investiții pentru producția de combustibil din biomasă (ex: fabricare de peleți și brichete) în vederea comercializării.

Costuri eligibile specifice:

  • construcţia, extinderea şi/sau modernizarea şi dotarea clădirilor;
  • achiziţionarea şi costurile de instalare, inclusiv în leasing de utilaje, instalaţii şi echipamente noi;
  • investiții intangibile: achizitionarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci.

ATENTIE! Cheltuielile legate de achiziția în leasing a activelor, altele decât terenurile și clădirile, pot fi considerate eligibile doar în cazul în care leasingul ia forma unui leasing financiar și prevede obligația beneficiarului de a cumpăra bunurile respective la expirarea contractului de leasing.

Tipuri de operațiuni/activități și  CHELTUIELI NEELIGIBILE:

  • Prestarea de servicii agricole, achiziționarea de utilaje și echipamente agricole aferente acestei activități;
  • Procesarea și comercializarea produselor prevăzute în Anexa I din Tratat;
  • Producția de electricitate din biomasa ca și activitate economică.
  • cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri și echipamente ”second hand”;
  • cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare a proiectului cu excepţia costurilor generale definite la art 45, alin 2 litera c) a R (UE) nr. 1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanțare;
  • cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal şi pentru transport persoane;
  • cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile;
  • cheltuieli în conformitate cu art. 69, alin (3) din R (UE) nr. 1303/2013 și anume:
  1. dobânzi debitoare;
  2. achiziţionarea de terenuri construite și neconstruite;
  3. taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA‐ul sau a prevederilor specifice pentru instrumente financiare;
  4. în cazul contractelor de leasing, celelalte costuri legate de contractele de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanțare a dobânzilor, cheltuielile generale și cheltuielile de asigurare.
  5. Cheltuieli care fac obiectul finanțării altor programe europene/naționale, conform Cap. 14 și 15‐ PNDR.
  • Cheltuieli specifice de înființare și funcționare a întreprinderilor (obținerea avizelor de funcționare, taxe de autorizare, salarii angajați, costuri administrative, etc)

 

CRITERII DE SELECȚIE

Nr. crt.

Principii şi criterii de selecție

Punctaj

1.

Principiul diversificării activității agricole a fermelor existente către activități neagricole.

10 p

1.1. Proiecte care sunt inițiate de o întreprindere existentă, care a desfășurat în principal activitate în domeniul agricol și intenționează să-și diversifice activitatea în sectorul non-agricol. Activitatea agricolă trebuie să fie realizată pe perioada continua de cel puțin 12 luni inainte de depunerea cererii de finanțare.

10 p

2.

Principiul prioritizării sectoarelor cu potențial de creștere (textile și pielărie, industrii creative și culturale – inclusiv meșteșuguri, activităţi de servicii în tehnologia informației, agroturism)

Max 25 p

2.1.Proiecte ce vizează activități de producție din sectoarele cu potențial de creștere.

Proiectul vizează activități conform codului CAEN aferent activității de producție scorate.

25 p

2.2. Proiecte ce vizează servicii din sectoarele cu potențial de creștere.

Proiectul vizează prestarea de servicii conform codului CAEN aferent serviciului scorat.

20 p

3.

Principiul stimulării activităților turistice în sensul prioritizării activităților agroturistice desfășurate în zonele cu potențial turistic ridicat/ destinații ecoturistice/ zonele cu arii naturale protejate.

Max. 20 p

3.1. Proiecte ce vizează investiţii în agroturism (pensiuni agroturistice și/sau servicii de agrement) în zonele cu potențial turistic ridicat;

– în cazul UAT-urilor cu Concentrare mare de resurse turistice (Cmrt) punctajul va fi de max. 5 puncte.

– în cazul UAT-urilor cu Concentrare foarte mare de resurse turistice (Cfmrt) punctajul va fi de max. 10 puncte.

Max. 10 p

 

3.2. Proiecte care includ activități turistice de agrement ce vor fi desfășurate în zonele cu destinații ecoturistice.

5 p

3.3. Proiecte care includ activități turistice de agrement ce vor fi desfășurate în zone cu arii naturale protejate.

5 p

4.

Principiul derulării activităților anterioare ca activitate generală de management a firmei, pentru o mai bună gestionare a activității economice;

Max 30 p

4.1. Întreprindere activă fără întrerupere cel puțin 3 ani și cu profit operațional în ultimii 2 ani – (pentru a se evidenția buna gestionare a activității economice)

30 p

4.2. Întreprindere activă fără întrerupere cel puțin 2 ani și cu profit operațional în ultimul an – (pentru a se evidenția buna gestionare a activității economice)

20 p

5.

Principiul localizării întregii activităţi a solicitantului în spaţiul rural.

15 p

TOTAL

100   

 

, , , , ,

Programul START 2016 – 120.000 de lei pentru afaceri noi

CÂȚI BANI SE POT LUA?

  • 120.000 de lei/beneficiar este suma primită maximum în cadrul programului. Aceasta reprezintă o contribuţie de maximum 90% din valoarea proiectului.
  • minim 10%, precum si TVA-UL trebuie suportat din surse proprii de către beneficiar

CINE POATE SĂ ACCESEZE ACEST PROGRAM?

Solicitanții eligibili sunt societățile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

  • SRL sau SRL-D și se încadrează în categoria IMM
  • nu au beneficiat de alocaţii financiare nerambursabile în cadrul programului în anii anteriori şi nu au asociaţi, acţionari sau administratori care deţin sau au deţinut calitatea de asociaţi/acţionari/administratori în cadrul altor societăţi beneficiare în trecut de programul START;
  • codul CAEN pentru care solicită finanţare se regăsește în lista codurilor CAEN eligibile în cadrul Programului START 2016;
  • au cel mult 2 ani de la înregistrare la Registrul Comerţului la data completării online a planului de afaceri;
  • nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru;
  • nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.

CUM SE POT CHELTUI ACEȘTI BANI?

Cheltuieli eligibile în cadrul acestui Program:

  • Echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent;
  • Aparate şi instalaţii de măsură;
  • Autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G, în strictă legătură cu activitatea pe care s-a accesat programul;
  • Investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse si servicii, software pentru comerţul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare;
  • Echipamente IT tehnică de calcul;
  • Achiziţionarea de spaţii de lucru,;
  • Mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale;
  • Realizarea unui site în limita maximă a 10.000 lei;
  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie;
  • Achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de comerţ sau servicii;
  • Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale – pentru asociatul/ administratorul societăţii aplicante, în limita a maxim 4500 lei;
  • Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului.

ATENȚIE!!! În maximum 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului de finanţare, beneficiarul trebuie să efectueze cheltuielile din banii proprii şi să depună documentaţia de decont la sediul OTIMMC.

! Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate, nu sunt eligibile.

Activitățile care NU beneficiază de prevederile acestui Program:

  • Intermedieri financiare şi asigurări
  • Tranzacţii imobiliare
  • Activităţi juridice
  • Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri
  • Producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope
  • Producţie sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protectie, precum şi:
  1. activităţi de pescuit şi acvacultură;
  2. activităţi legate de producţia primară a produselor agricole, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 104/2000;
  3. activităţi de prelucrare si comercializare ale produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene;
  4. activităţi legate de export şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de infiintarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
  5. ajutoarele condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;
  6. ajutoarele destinate agenţilor economici care activează în sectorul carbonifer;
  7. ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.

 

GRILĂ EVALUARE PLAN AFACERI

START 2016

Punctaj 

Activitatea pe care acceseaza

20

Productie(industrie prelucratoare), programare IT

20

Cercetare-dezvoltare, Invatamant, sanatate, industrii creative

15

Turism si facilitati de cazare, activitati profesionale si de servicii

10

Constructii, Comert

5

Resurse umane, activitate curentă

10

Societatea are cel putin 1 angajat la momentul deschiderii aplicaţiei electronice

5

Societatea NU are angajaţi la momentul deschiderii aplicaţiei electronice

0

Societatea/Asociatul/Actionarul NU a mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă in cadrul programelor nationale pentru sprijinirea IMM-urilor

5

Societatea/Asociatul/Actionarul A mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă in cadrul programelor nationale pentru sprijinirea IMM-urilor

0

Număr de locuri de muncă create la momentul decontului

25

locuri de muncă create ≥ 3

15

locuri de muncă create ≥ 2

10

locuri de muncă create = 1

5

Punctaj suplimentar pentru minim 1 loc de muncă din cele de mai sus creat pentru 1 absolvent începând cu anul 2014/ şomer

5

Punctaj suplimentar pentru minim 2 locuri de muncă din cele de mai sus create pentru 2 absolventi începând cu anul 2014/ şomeri

10

Valoarea aportului propriu

25

Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 25% din valoarea eligibilă a proiectului

25

Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 20% din valoarea eligibilă a proiectului

20

Valoarea procentului aferent aportului propriu este ≥ 15% din valoarea eligibilă a proiectului

15

Ponderea investitiilor

15

Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) din HG 2139/2004 reprezinta mai mult de 60% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri

15

Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) din HG 2139/2004 reprezinta mai mult de 40% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri

10

Ponderea investitiilor în mijloace fixe prevazute la pct 2.1 si 2.2 (inclusiv echipamente IT- tehnică de calcul) din HG 2139/2004 reprezinta mai puţin de 40% din valoarea cheltuielilor eligibile inscrise in planul de afaceri

0

Asociatul/Actionarul nu a mai avut/nu are calitatea de asociat/actionar/administrator în altă societate înfiinţată în baza legislaţiei menţionate la pct. 3.2 lit. a) procedura programului

5

Asociatul/Actionarul NU a mai avut/NU are calitatea de asociat/actionar/administrator în altă societate înfiinţată în baza legislaţiei menţionate la pct. 3.2 lit. a) din procedura programului

5

Asociatul/Actionarul A mai avut/ ARE calitatea de asociat/actionar/administrator în altă societate înfiinţată în baza legislaţiei menţionate la pct. 3.2 lit. a)  din procedura programului

0

TOTAL

100

Punctajul minim pentru aprobare este de 50 puncte.

 

, , , , , ,

Programul FEMEIA MANAGER

CINE POATE SĂ OBȚINĂ FINANȚARE?

Microîntreprinderi SRL, SRL-D, persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale, al căror asociat majoritar sau reprezentant legal este femeie.


CARE SUNT CONDIȚIILE DE ELIGIBILITATE?

  • Asociatul majoritar al societătii, sau reprezentantul persoanei fizice autorizate (PFA)/ întreprinderii individuale (II) să fie femeie;
  • Are cel mult 3 ani de la înregistrarea la Registrul Comerţului la data înscrierii în Program;
  • Codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil şi autorizat în cadrul programului FEMEIA MANAGER.
  • are sediul, este înregistrat şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;
  • Nu are datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale
  • Nu este în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
  • nu a depăşit plafonul de minimis de 200.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.


CÂȚI BANI SE POT PRIMI?

Maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile din proiect (exclusiv TVA) dar nu mai mult de 50.000 lei/beneficiar.
Minim 10% precum si TVA-ul trebuie să reprezinte contribuția proprie a întreprinzătoarei.

Atenție!

Modalitatea de acordare a banilor este următoarea: În termen de 30 de zile lucrătoare de la semnarea acordului de finanțare, beneficiarii trebuie să efectueze cheltuielile integral din banii proprii, iar apoi să solicite decontarea celor 90%.


CUM SE POT CHELTUI ACEȘTI BANI?

  • Achizitionarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje și instalații de lucru;
  • Brevete, mărci, software și licențe;
  • Mobilier și aparatură birotică;
  • Echipamente IT, tehnică de calcul;
  • Mijloace de transport marfă în legătură cu activitatea pe care s-a accesat programul (autoutilitare din categoria N1, N2, N3);
  • Realizarea unui site în limita a 10.000 lei;
  • Achiziția de instalații de încălzire sau climatizare aferente spațiului în care se desfășoară activitatea;
  • Consultanță pentru întocmirea documentației pentru obținerea finanțării;
  • Cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale pentru asociatul/administratorul societății;
  • Achizitionarea de instalații/echipamente în scopul obținerii unei economii de energie.


ATENȚIE!

Toate activele achiziționate trebuie să fie noi. Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziţionate în sistem de leasing şi pentru activele second-hand.

Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate, nu sunt eligibile.

 

NU se pot cheltui acești bani pentru:

  • Intermedieri financiare şi asigurări
  • Tranzacţii imobiliare
  • activităţi de jocuri de noroc şi pariuri
  • Producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope
  • Producţie sau comercializare de produse energetice, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecție, precum şi:
  1. activităţi de pescuit şi acvacultură;
  2. activităţi legate de producţia primară a produselor agricole, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 104/2000;
  3. activităţi de prelucrare şi comercializare a produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene;
  4. activităţi legate de export, şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de infiintarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
  5. ajutoarele condiționate de utilizarea preferențială a produselor naţionale faţă de produsele importate;
  6. ajutoarele destinate agenţilor economici care activează în sectorul carbonifer;
  7. ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terților sau contra cost.

 

CRITERII DE EVALUARE A PLANULUI DE AFACERI

Nr. crt. Criterii

Punctaj

Domeniul de activitate

A

1

Producție(industrie prelucratoare), programare IT

30

2

Cercetare-dezvoltare, Invatamant, sanatate

25

3

Turism si facilitati de cazare, activitati profesionale si de servicii

20

4

Constructii, Comert

15

Planul de afaceri conduce la crearea de noi locuri de muncă permanente în cadrul societăţii

B

5

Numărul de locuri de muncă permanente (cu normă întreagă) nou create este mai mare sau egal cu 2

30

6

Numărul de locuri de muncă permanente (cu normă întreagă) nou create este cu 1

20

7

Numărul de locuri de muncă permanente (cu normă întreagă) nou create este 0

0

Resurse umane, activitate curentă

C

8

Întreprinderea are cel putin 1 angajat la momentul înscrierii online

10

9

Intreprinderea are zero angajaţi la momentul inscrierii online

0

D

10

Societatea/Asociatul/Acționarul NU a mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul programelor naționale pentru sprijinirea IMM-urilor

10

11

Societatea/Asociatul/Actionarul a mai beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă in cadrul programelor nationale pentru sprijinirea IMM-urilor

0

Localizarea activităţii societăţii

E

12

Mediul rural

20

13

Mediul urban

15

Total puncte obţinute

 

 

Punctajul maxim care se poate obţine este de 100 puncte.
Punctajul minim care se poate obţine este de 30 puncte.
Punctajul minim pentru accesarea programului este de 60 puncte.

La punctaje egale va prevala:
– numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul Programului
– activitatea pe care accesează programul (producţie/servicii/comerţ)
– localizarea activităţii societăţii
– data şi ora înscrierii

 

Lista  completă a codurilor CAEN neeligibile o găsiți aici . Obiectele de activitate care nu se regasesc în această listă, sunt eligibile.

 

,

Mesteșuguri și artizanat

CINE POATE BENEFICIA DE ACEST PROGRAM?

Operatorii economici cu activitate în domeniul meștesugurilor și artizanatului.


CARE SUNT BENEFICIILE?

Beneficiarii selectați se vor putea bucura de:

  • Participarea gratuită la târgurile regionale;
  • Suport pentru cheltuielile de transport pentru ei şi pentru produsele lor (dacă este cazul);
  • Cheltuielile de cazare pe perioada desfăşurării evenimentului, doar pentru participarea la Târg;
  • Finanţare pentru transportul produselor, în cazul în care acestea necesită un transport separat şi nu pot fi transportate în acelaşi mijloc de transport cu beneficiarul.


Atenție!

Suma maximă acordată unui beneficiar pentru transport, cumulat, nu va depăşi 1000 lei pentru târg. În limita acestei sume beneficiarul îşi poate deconta transportul. În cazul în care suma totală cheltuită depăşeşte 1000 lei diferenţa va fi suportată de către beneficiar.

În cazul în care beneficiarul se deplasează cu autoturismul personal va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi.

În cadrul prezentului Program, TVA este cheltuială neeligibilă.


CARE SUNT CONDIȚIILE?

  • Să aibă ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor care păstrează specificul execuţiei manuale şi artizanale, prestarea serviciilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual sau să aibă ca scop promovarea meşteşugurilor, a meseriilor, a produselor şi a serviciilor cu specific tradiţional;
  • Sa realizeze o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale, care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate;
  • Să aibă sediul, să fie înregistrați şi să îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României
  • Să nu fi depăşit plafonul de ajutor minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.

 

NU se încadrează în acest program:

  • societăţile care au ca obiect principal de activitate tipărirea materialelor pentru publicitate (cod CAEN 58, 181, 182);
  • societăţile bancare, societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de valori mobiliare, activităţi de intermedieri financiare (cod CAEN 64, 65); activităţi auxiliare intermedierilor financiare (cod CAEN 66); activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal (cod CAEN 69); selecţia şi plasarea forţei de muncă (cod CAEN 78); activităţi de studii de piaţă şi de sondaj (cod CAEN 7320);
  • activităţi de pescuit şi acvacultură;
  • activităţi legate de producţia primară a produselor agricole, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 104/2000;
  • activităţi de prelucrare şi comercializare a produselor agricole:
  1. când valoarea ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor de acest tip achizitionate de la producătorii primari sau introduse pe piaţă de operatorii economici respectivi;
  2. când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral transferat producătorilor primari (fermieri);
  • activităţi legate de export şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de înființarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
  • ajutoarele condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;
  • agenţii economici care activează în sectorul carbonifer;
  • ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.

 Perioada de desfăşurare a evenimentelor precum şi locaţia vor fi afişate pe site-ul instituţiei www.aippimm.ro cu cel puţin 5 de zile înainte.